Stiri

SIGNAL IDUNA | Perioada de acoperire a serviciului de consultanță medicală la distanță se prelungește

18.05.2020

Pandemia de COVID-19 rămâne în continuare o adevărată provocare pentru noi toți. Chiar dacă trecerea de la starea de urgență la cea de alertă este însoțită de eliminarea anumitor restricții, noi trebuie să continuăm să fim responsabili și să ne protejăm sănătatea. Astfel, SIGNAL IDUNA a decis să prelungească până la data de 5 Iulie a.c. acoperirea serviciului de consultanță medicală la distanță atașat asigurării de sănătate, pentru clienții săi.

Compania de asigurări SIGNAL IDUNA a lansat la începutul lunii Aprilie un serviciu de consultanță medicală la distanță menit să ofere sprijin și îndrumare asiguraților. Serviciul acoperă numeroase specialități, precum medicină generală, medicină internă, pneumologie, ORL, cardiologie, dermatovenerologie, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, neurologie, pediatrie etc.

Noul beneficiu de acoperire a serviciilor medicale de tipul consult la distanță este atașat asigurării de sănătate. Acesta a fost oferit în cadrul modulului Servicii medicale în regim ambulatoriu fără a implica niciun cost suplimentar pentru asigurații din portofoliul SIGNAL IDUNA pentru perioada în care a fost instituită starea de urgență, în contextul pandemiei de coronavirus.

Tiberiu Maier, CEO al SIGNAL IDUNA România: “Serviciul de consultanță medicală la distanță a fost accesat cu succes de numeroși asigurați în acest interval. Ne bucurăm că am reușit să oferim un suport atât de important clienților într-o perioadă dificilă. Am continuat să urmărim activ deciziile emise de către autorități și chiar dacă au fost eliminate anumite restricții în urma trecerii la starea de alertă, am decis să prelungim acoperirea serviciului de consultanță medicală la distanță pentru a veni în sprijinul clienților și a familiilor acestora.”

Printr-un apel în Call Center-ul SIGNAL IDUNA, la numărul de telefon 0219910 sau direct în aplicația Signal Care Assistant, clienții pot solicita o programare pentru a intra în legătură cu un consultant medical. Se recomandă utilizarea serviciului de consultanță medicală la distanță atunci când apar schimbări în starea de sănătate a asiguraților sau când încep să se manifeste diferite simptome ce indică dezvoltarea unor afecțiuni medicale.

Este important de reținut faptul că o consultație medicală la distanță este asemănătoare celei clasice și are o durată de aproximativ 20 de minute. În tot acest timp, medicul evaluează starea de sănătate a asiguratului și îi oferă recomandări pentru investigații suplimentare atunci când este cazul.

Despre SIGNAL IDUNA

Grupul SIGNAL IDUNA este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din Germania, format în 1999 prin fuziunea între SIGNAL Versicherungen, Dortmund și IDUNA NOVA Group, Hamburg. În prezent, SIGNAL IDUNA este prezentă în Germania, Polonia, Ungaria, Elveția și România.

Pe piața locală, operațiunile Grupului SIGNAL IDUNA au început în iunie 2008, având ca principală direcție asigurările private de sănătate, oferind totodată produse competitive și pe liniile de asigurări de viață și asigurări de accident.

Pentru mai multe informații puteți vizita website-ul companiei https://www.signal-iduna.ro/ și paginile noastre de Facebook și LinkedIn.

Citeste si