Blog
Iulian Gyorbiro, Chief Accountant: „Valorile unei companii sunt formate de membrii echipei care o compun"
24.11.2023#LifeAtSIGNALIDUNA #15yearsanniversary #TogetherWeAreOneSIGNAL
În spatele fiecărui număr și a fiecărei cifre din activitatea noastră zilnică se ascunde o poveste despre pasiune și angajament. Cu o experiență impresionantă de 15 ani în cadrul SIGNAL IDUNA, la fel de lungă precum istoria companiei în industria asigurărilor din România, Iulian Gyorbiro ocupă rolul de Chief Accountant. În business, cifrele sunt limbajul universal al succesului și al încrederii. Fiecare cifră analizată și interpretată corect ne apropie mai mult de atingerea obiectivelor. Fiecare creștere în vânzări, fiecare optimizare a cheltuielilor, fiecare indicator de satisfacție al clienților reprezintă o victorie. Ceea ce l-a motivat cel mai mult pe Iulian în activitatea sa zilnică, în toată această perioadă, a fost colaborarea cu echipa sa. „Când apare o problemă mai dificilă, prima dată mă consult cu colegii mei din echipă. Discutăm, analizăm situația, legislația din domeniu și alte situații similare și încercăm să găsim împreună o soluție. Este un proces în care schimbul de idei și de experiență joacă un rol esențial în găsirea celor mai bune căi de rezolvare.” menționează Iulian. „Aș mai menționa și multitudinea de obiective și taskuri care provin din toate departamentele companiei. Este interesant să fiu implicat într-un mediu atât de dinamic și să contribui la atingerea unor obiective variate.” adaugă el. Au gestionat împreună provocări complexe, cele mai recente fiind cele aduse de operațiunile companiei din ultimii doi ani, care au inclus achiziția a două noi companii și fuziunea uneia dintre acestea: „Mă bucur că în ciuda dificultăților întâmpinate în aceste proiecte deloc ușoare, echipa a rămas aceeași și a continuat să performeze la un nivel foarte ridicat.” spune Iulian. Valorile comune - baza unei echipe puternice În ceea ce privește valorile companiei, Iulian se identifică cel mai mult cu inovația, încrederea și umorul. Pentru el, aceste valori sunt esențiale atât în viața profesională, cât și în cea personală și este de părere că acestea se contopesc, reprezentând astfel reflectarea angajaților săi. |
|||
|
|
Având un rol de cheie în echipă, Iulian își ghidează acțiunile conform unor principii fundamentale precum profesionalismul, corectitudinea și onestitatea. Cu toate acestea, ceea ce îl entuziasmează cel mai mult în echipă este spiritul colaborativ al colegilor săi. Implicarea sa activă în promovarea comunicării deschise și a atmosferei de lucru pozitive a contribuit la modelarea unei echipe unite și motivate: „Pe colegii aflați la început de carieră sau cei care vin din alte echipe cu experiențe diferite, îi sprijin în familiarizarea în noile roluri, oferindu-le supervizare, feedback continuu și le asigur suport din partea celorlalți colegi, în funcție de competențele și aria de expertiză", explică Iulian Gyorbiro. Rolul asigurărilor în viața de zi de zi Întrebat despre cum își dă seama că soluțiile de asigurare, prin sprijinul lui și al întregii echipe, îi ajută pe oameni să fie mai în siguranță, Iulian Gyorbiro subliniază: „Simplu, creșterea constantă a business-ului reprezintă dovada clară a faptului că românii au încredere în serviciile oferite de SIGNAL IDUNA, adică în serviciile care sunt realizate de noi, toți cei ce suntem implicați în buna funcționare a activității companiei." Când vine vorba despre protecția și prevenția în fața evenimentelor neprevăzute, Iulian subliniază că nu există o protecție absolută. Cu toate acestea, consideră că asigurările joacă un rol semnificativ în a atenua impactul în situațiile dificile: „Prin conștientizarea rolului asigurărilor și adoptarea lor, nu doar că îți poți asigura protecția financiară, ci poți avea o viață mai liniștită pentru tine și pentru cei dragi și implicit cu mai mult timp liber." |
|
În afara programului de lucru, Iulian se concentrează pe a petrece timp de calitate cu familia sa. Cu toate că din ce în ce mai rar găsește momente libere, el se bucură de relaxare alături de cei dragi în vacanțele pe care le petrec împreună. Aceste momente de conexiune cu familia îi oferă energie și echilibru. Prin intermediul acestei campanii ne propunem să vă aducem mai aproape oamenii din SIGNAL IDUNA. Vă invităm să rămâneți alături de noi și să ne urmăriți pe parcursul acestei călătorii. Împreună, vom continua să construim un mediu de lucru solid în care fiecare angajat se poate dezvolta și contribui la succesul SIGNAL IDUNA ROMÂNIA.
|