Blog

Cornelia Dogeanu, SIGNAL IDUNA: „Atâta timp cât suntem în aceeași echipă, angajamentul meu este total”

31.10.2023

#LifeAtSIGNALIDUNA #15yearsanniversary #TogetherWeAreOneSIGNAL

Vă invităm să descoperiți parcursul Corneliei Dogeanu, care face parte din echipa SIGNAL IDUNA de trei ani, timp în care a ocupat rolul de Responsabil cu Protecția Datelor Personale, în prezent fiind Compliance Officer. În acest interval a ocupat cu succes, pentru aproape un an, și rolul de Manager Interimar al Departamentului Juridic și Conformitate.

Cornelia este un profesionist dedicat și pasionat. Cu o diplomă în Drept a Universității din București, ea a avut mereu o credință puternică: fără reguli și respectarea lor, nicio organizație nu poate funcționa. Prin munca sa, ea pune în practică principiile juridice pe care le-a dobandit, asigurându-se că toate activitățile se desfășoară conform normelor și reglementărilor și joacă un rol vital în menținerea bunului mers al companiei.

Având întotdeauna o pasiune pentru provocări, Cornelia urmărește evoluția constantă și uneori neprevăzută a cadrului legislativ, anticipând impactul asupra afacerilor și oferind consultanță echipei ei, inclusiv conducerii, în chestiuni juridice. Recent, a finalizat cu succes cursul International Certified DPO (CIPP-E) și a obținut o certificare internațională de la IAPP (International Association of Privacy Professionals). Această realizare arată angajamentul ei ferm față de profesionalism și dorința de a fi mereu informată cu privire la cele mai recente evoluții din lumea juridică.

„Mă entuziasmează momentele în care colegii mei, care priveau inițial cu scepticism legile și rigorile acestora, se arată interesați de ele și înțeleg utilitatea acestora”, declară Cornelia.


 

Pasiune, profesionalism și protecție în lumea asigurărilor

Cornelia este o persoană care se remarcă prin valorile sale autentice, atât personale cât și profesionale. Ea acordă o atenție deosebită corectitudinii, reacționează rapid și oferă opinii pertinente. Cu o atitudine mereu deschisă, este mereu acolo pentru a sprijini echipa SIGNAL IDUNA și a veni în ajutorul celor din jur: „Prin deschidere totală și prin împărtășirea cunoștințelor și experiențelor mele profesionale, încerc să-i sprijin pe colegii mai tineri să se integreze, să înțeleagă rolul și locul fiecăruia în companie și să se alinieze valorilor acesteia. Când există contradicție între valorile personale și mediul în care trăiești sau îți desfășori activitatea, eficiența și adaptabilitatea vor avea de suferit”, adaugă aceasta.

Pentru ea, asigurările nu sunt doar un mijloc de protecție împotriva riscurilor, sunt, de asemenea, o oportunitate de a îmbunătăți viața oamenilor. Cornelia crede cu tărie că informarea și conștientizarea sunt cheia unei abordări complete în asigurări, care are un impact direct asupra bunăstării și securității oamenilor. De aceea, este dedicată misiunii de a ajuta oamenii să se protejeze și să înțeleagă cât de importante sunt asigurările în viața lor.

„Noi promovăm prevenirea problemelor prin exemplul personal, învățând din greșelile comune, ce pot avea loc in fiecare zi. Ne străduim să informăm oamenii și să le creștem gradul de conștientizare. Facem asta și prin modul în care comunicăm cu clienții și cu ceilalți parteneri, construind încredere și relații solide cu aceștia”, subliniază Cornelia.

Iar în momentul în care soluțiile oferite de companie au un impact real asupra siguranței și protecției oamenilor, în viața lor de zi cu zi, acest lucru se reflectă în feedback-ul pozitiv și în creșterea încrederii oamenilor în soluțiile de asigurare.

„Într-o lume în care problemele sociale și media ne afectează sănătatea fizică și mintală, cred că prin ceea ce facem, putem ajuta oamenii în momente critice, când apar situații neașteptate. Noi acoperim riscuri. Nu oferim doar servicii obișnuite, ci suntem aici să ne asumăm riscurile pentru a-i ajuta pe alții. Astfel, per se, activitatea de asigurare devine una altruistă”, mărturisește Cornelia Dogeanu.

Pune mare preț pe siguranța familiei și a celor apropiați și își asigură protecția în cazul unor situații neprevăzute, prin asigurări care acoperă atât bunurile pe care le deține, cum ar fi locuința sau mașina, cât și viața sa și a celor dragi.

„Mă protejez și îmi protejez familia și pe cei dragi trăind în primul rând în echilibru cu mine și cu mediul înconjurător. În același timp, îmi acopăr riscurile pe care nu mi le pot asuma singură, prin contracte de asigurare, atât de bunuri, cât și de viață, încercând să fiu informată permanent și să nu las hazardul să-mi controleze viața”, completează Cornelia.

În viață, întâmpinăm mereu obstacole, iar atunci când se ivește o situație dificilă, ea se bazează pe calități precum răbdarea și înțelepciunea. Dacă e nevoie, nu ezită să ceară sfatul experților din domeniul managementului sau să se îndrepte către colegii săi pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă. Un exemplu clar al acestor provocări a fost momentul în care a început să lucreze la SIGNAL IDUNA: Am sosit în companie în plină pandemie de COVID 19, am preluat laptopul și am rămas în fața lui aproape un an și jumătate, cunoscându-mi colegii exclusiv online. A fost provocator să convingi fără să privești în ochi, fără să sesizezi reacția celui căruia i te adresezi într-o întâlnire, să nu creezi conexiuni umane directe, ci mediate de tehnologie. A trebuit să devin mai convingătoare, să am o atitudine mai hotărâtă și să fiu mai independentă în gestionarea sarcinilor mele.”, povestește Cornelia.

Armonia dintre valorile personale și cele organizaționale reprezintă cheia succesului, atât pentru întreaga companie, cât și pentru fiecare angajat, în mod individual. Ea crede cu tărie că succesul unei companii nu poate fi atins fără a promova aceste principii fundamentale. Cornelia subliniază importanța respectului și acceptării față de diversitatea din rândul angajaților și clienților și consideră că fiecare individ aduce cu sine un set unic de abilități, experiențe și perspective. Încurajarea și valorificarea acestei diversități aduc beneficii semnificative, cum ar fi creativitatea și adaptabilitatea organizației.

În viziunea ei, incluziunea este esențială, respectiv asigurarea că toți membrii echipei se simt parte din companie, că li se oferă șanse egale de dezvoltare și că se promovează un mediu de lucru în care fiecare voce contează. O organizație precum SIGNAL IDUNA, care adoptă cu adevărat valorile diversității și incluziunii, este una care prosperă și crește, în timp ce promovează un mediu de lucru pozitiv, în care fiecare angajat se simte valorizat și implicat.

Încrederea și angajamentul sunt de asemenea valori de bază în relațiile interumane și profesionale.  menționează Cornelia.  “Încrederea și angajamentul mă reprezintă ca personalitate umană. Îmi doresc ca oamenii să aibă încredere în mine, ca om și ca profesionist, și, de asemenea, să fie convinși că, atâta timp cât suntem în aceeași echipă, angajamentul meu este total. Există colegi pe care nu i-am cunoscut față în față, de la care am primit aprecieri în acest sens, aprecieri care sunt reciproce, de altfel, și care mă determină să cred că misiunea asumată de mine devine posibil de îndeplinit. Daca misiunea mea este posibilă și misiunea companiei, în zona pe care eu o gestionez, va deveni posibilă și facilă”,

Cornelia reușește să îmbine cu succes pasiunile sale cu munca de zi cu zi. Iubește lectura, fie că e vorba de cea de specialitate sau de poveștile fascinante din cărțile de ficțiune. E mereu însetată de cunoaștere și adoră să călătorească și să exploreze culturi diferite.

Una dintre cele mai mari pasiuni ale ei este sportul. Ea participă alături de copiii ei la evenimente sportive, cum ar fi meciurile de handbal ale echipei CSM București.

Vă invităm să rămâneți alături de noi și să ne urmăriți pe parcursul acestei călătorii, în care veți descoperi mulți alți colegi cu povești și experiențe remarcabile. Fiecare aduce ceva special și unic în familia SIGNAL IDUNA. Prin acest proiect dorim să vă oferim o privire mai profundă asupra culturii noastre organizaționale și a valorilor după care ne ghidăm. La fel ca și până acum, suntem dedicați în a crea un mediu de lucru solid, unde fiecare angajat se poate dezvolta și contribui activ la succesul SIGNAL IDUNA în România. 

 

 

 

 

Citeste si